- Home
- Externe
- TEHERAN, (26.03.2017, 16:43)
- Mircea Olteanu
Iranul a sancţionat 15 firme din SUA acuzate de încălcarea drepturilor omului şi legături cu Israel
Autorităţile iraniene au anunţat că vor introduce sancţiuni împotriva unui număr de 15 firme americane pe baza unor presupuse încălcări ale drepturilor omului şi legături cu Israelul, a transmis agenţia publică de ştiri IRNA, citând Ministerul de Externe de la Teheran, potrivit Reuters.
Urmărește
758 afișări
Iranul a sancţionat 15 firme din SUA acuzate de încălcarea drepturilor omului şi legături cu Israel
Potrivit autorităţilor de la Teheran, firmele se fac vinovate de "încălcări flagrante ale drepturilor omului" şi ar fi cooperat cu Israelul împotriva palestinienilor.
Nu este foarte clar dacă companiile vizate, printre care firma Raytheon din industria apărării, chiar au vreo legătură comercială cu Iranul sau dacă vor fi afectate de sancţiunile Teheranului.
Anunţul vine la două zile după ce Statele Unite au sancţionat 30 de persoane şi firme străine care sunt responsabile de transferuri de tehnologie către Iran pentru programul balistic al ţării, ori care au încălcat reglementările privind exporturile către Iran, Coreea de Nord şi Siria.
Citeşte şi: Amber Rudd, ministrul britanic de Interne: Criptarea mesajelor Whatsapp oferă teroriştilor un mijloc sigur de comunicare
Citeşte şi: Alexi Navalnâi, liderul opoziţiei ruse, arestat la Moscova în timpul unui protest anticorupţie
Citeşte şi: FOTO, VIDEO PANICĂ la Londra: O maşină a intrat în trecători, lângă un local. Patru persoane au fost rănite
Citeşte şi: ALEGERI anticipate în Bulgaria: Aproape şapte milioane de cetăţeni sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi alege parlamentul
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe