Iranul acceptă reluarea negocierilor privind programul său nuclear
„Am primit în prezent un răspuns din partea autorităţilor iraniene, în care ele afirmă că (Said) Jalili (negociatorul iranian care se ocupă de dosar, n.red.) a acceptat propunerea lui Catherine Ashton de a participa la o reuniune la Geneva”, a declarat acest purtător de cuvânt.
„Discuţiile între Catherine Ashton, reprezentând grupul 3+3, şi Jalili vor avea loc săptămâna viitoare, luni şi marţi, la Geneva”, a adăugat el.
Grupul numit „3+3” sau „5+1” reuneşte cele şase mari puteri implicate în negocierile privind programul nuclear iranian: cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU (Statele Unite, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie), precum şi Germania.