- Home
- Externe
- TEHERAN, (08.01.2020, 03:39)
- Mircea Olteanu
Iranul ameninţă că va ataca direct Statele Unite, dar şi oraşul Dubai sau Israelul, dacă Washingtonul ripostează la bombardarea bazelor militare din Irak
Corpul Gardienilor Revoluţiei din Iran ameninţă că va ataca direct Statele Unite, dar şi Dubai, Emiratele Arabe Unite, şi Haifa, Israel, în cazul în care SUA ripostează la bombardarea unor baze din Irak, care găzduiesc trupe americane, relatează site-ul postului CNN.
![Imaginea articolului Iranul ameninţă că va ataca direct Statele Unite, dar şi oraşul Dubai sau Israelul, dacă Washingtonul ripostează la bombardarea bazelor militare din Irak](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/18689323/2/profimedia-0239019623.jpg?width=560)
Iranul ameninţă că va ataca Dubai şi Israel dacă SUA ripostează la bombardarea bazelor militare din Irak
Corpul Gardienilor Revoluţiei din Iran ameninţă că va ataca direct Statele Unite în cazul în care Administraţia de la Washington ripostează la bombardarea unor baze irakiene, care găzduiesc trupe americane, relatează site-ul postului CNN.
Corpul Gardienilor Revoluţiei din Iran, notează, într-un mesaj postat pe reţeaua de socializare Telegram, că "Pentagonul relatează că SUA vor răspunde la atacurile Iranului".
"De data aceasta vă răspundem în America", conchide organismul militar.
Corpul Gardienilor Revoluţiei din Iran a mai ameninţat că va ataca oraşele Dubai, Emiratele Arabe Unite, şi Haifa, Israel.
Iranul a lansat, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, zeci de rachete balistice spre mai multe baze militare din Irak, care găzduiesc trupe americane şi ale coaliţiei antiteroriste.
Relaţiile între SUA şi Iran sunt extrem de tensionate după ce armata americană l-a asasinat vineri dimineaţă, în capitala Irakului, Bagdad, pe generalul Qassem Soleimani, comandantul Forţei Quds din cadrul Gardienilor Revoluţiei din Iran. Ca reacţie, autorităţile iraniene au lansat mai multe ameninţări la adresa Statelor Unite.
Ca răspuns la avertismentele Iranului cu represalii, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump a ameninţat că va lovi 52 de site-uri iraniene, inclusiv ţinte culturale, dacă Teheranul atacă americani sau obiective americane, adâncind o criză care a sporit temerile unei noi conflagraţii în Orientul Mijlociu.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/18689304/1/profimedia-0491109586.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=18689323&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe