Iranul este împotriva armelor nucleare, afirmă noul ministru al Apărării

Publicat: 12 09. 2009, 15:38
Actualizat: 06 11. 2012, 15:30

Aceste declaraţii intervin în condiţiile în care marile puteri, care suspectează Iranul că vrea să se doteze cu arma nucleară, au apreciat drept insuficiente ultimele propuneri iraniene în domeniul nuclear, cerând însă o reuniune cât mai curând cu Teheranul.

„Noi considerăm fabricarea armelor de distrugere în masă ca fiind contrară principiilor noastre religioase, umane şi naţionale”, a declarat Vahidi, citat de agenţia de presă FARS.

„Nu am avut niciodată şi nici nu vom avea fabricarea de arme nucleare înscrisă în programul nostru”, a precizat ministrul.

În 2007, Interpolul a distribuit celor 187 de membri ai săi un mandat emis de Guvernul argentinian pentru arestarea lui Vahidi, pentru eventuala sa implicare în atentatul împotriva unei asociaţii din Buenos Aires, soldat cu 85 de morţi şi 300 de răniţi, în 1994.

Iranul a dezminţit întotdeauna că are viziuni nucleare militare, dar a respins orice idee de suspendare a activităţilor sale de îmbogăţire a uraniului, în pofida a cinci rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU, dintre care trei însoţite de sancţiuni.

Uraniul îmbogăţit este utilizat drept combustibil nuclear pentru a produce energie electrică şi intră în procesul de fabricare, la un nivel foarte înalt de îmbogăţire, a armei atomice.

În pofida a şase ani de anchetă, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) nu este în măsură să spună dacă programul iranian este în totalitate paşnic.