Consiliul s-a reunit vineri cu uşile închise, la cererea Statelor Unite şi a altor ţări, pentru o discuţie în legătură cu lansările de rachete ale Coreei de Nord, potrivit The Guardian.
Întâlnirea a avut loc la o zi după ce Pyongyang a lansat o rachetă antiaeriană nou dezvoltată, cea mai recentă dintr-o serie de teste de armament din ultima perioadă, inclusiv lansarea unei rachete hipersonice nemaivăzute până acum, a unor rachete balistice şi a unei rachete de croazieră cu potenţiale capacităţi nucleare.
Jo Chol Su, directorul departamentului pentru organizaţii internaţionale din cadrul Ministerului de Externe nord-coreean, a declarat că reuniunea Consiliului de Securitate înseamnă o „ignorare deschisă şi o încălcare gratuită” a suveranităţii sale şi o „provocare gravă şi intolerabilă”.
Jo a acuzat consiliul de standarde duble, deoarece rămâne tăcut în legătură cu exerciţiile militare comune ale SUA şi testele de armament cu aliaţii, în timp ce ia în discuţie activităţile de „autoapărare” ale Nordului.
„Aceasta este o negare a imparţialităţii, obiectivităţii şi echilibrului, liniile de viaţă ale activităţilor ONU, şi o manifestare evidentă a unui standard dublu”, a declarat Jo.