Iranul spune că se aşteaptă ca Hezbollah să lovească mai adânc în Israel

Publicat: 03 08. 2024, 14:46
Actualizat: 03 08. 2024, 14:48

Hezbollah a avut schimburi de focuri aproape zilnice cu forţele israeliene, afirmând că vizează poziţii militare de peste graniţă, de când aliatul său palestinian Hamas a atacat Israelul la 7 octombrie, declanşând războiul din Gaza, notează AFP.

Dar o lovitură revendicată de Israel într-o zonă rezidenţială supraaglomerată din sudul Beirutului a schimbat calculele, a declarat misiunea Iranului la Naţiunile Unite.

„Ne aşteptăm… Hezbollah să aleagă mai multe ţinte şi (să lovească) mai adânc în răspunsul său”, a declarat misiunea citată de agenţia oficială de presă IRNA.

„În al doilea rând, că nu îşi va limita răspunsul la ţinte militare”.

Lovitura de marţi l-a ucis pe comandantul Hezbollah Fuad Shukr.

Potrivit Ministerului Sănătăţii din Liban, cinci civili – trei femei şi doi copii – au murit, de asemenea.