Iranul vrea scuze din partea Hollywoodului
Consilierul pentru arte al preşedintelui iranian a cerut sâmbătă unei delegaţii de la Hollywood aflate în Iran să prezinte scuze pentru "30 de ani de insulte şi calomnii" privind revoluţia islamică, a anunţat agenţia Isna.

Iranul vrea scuze din partea Hollywoodului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Responsabilii cinematografiei iraniene nu vor fi autorizaţi să aibă întâlniri oficiale cu producătorii de la Hollywood până când aceştia nu le vor prezenta iranienilor scuze pentru cei 30 de ani de insulte şi calomnie", a spus Javad Shamaghdari.
"Poporul iranian şi revoluţia noastră au fost atacate de Hollywood în mod nedrept şi în repetate rânduri", a adăugat el, făcând referire la "o lungă listă de filme".
Leslie Unger, reprezentant pentru comunicare al Academiei americane de arte şi ştiinţe ale cinematografiei, declarase, vineri, că o delegaţie a cinematografiei de la Hollywood se află în Iran, în cadrul unei iniţiative private având drept scop favorizarea schimburilor educative. Ea a confirmat informaţiile publicate de presa iraniană, conform cărora preşedintele Academiei, Sid Ganis, dar şi actriţa Annette Bening şi producătorul William Horberg participă la această vizită, la invitaţia unei asociaţii cinematografice locale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
"Credem politica de schimbare a (preşedintelui american, Barack) Obama când vedem o schimbare şi la Hollywood şi, dacă Hollywoodul vrea să-şi îndrepte atitudinea faţă de poporul iranian şi cultura islamică, atunci trebuie să prezinte scuze oficiale", a adăugat consilierul preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad.
Iranul şi Statele Unite nu mai au relaţii diplomatice din 1980, de la declanşarea revoluţiei islamice, însă venirea la Casa Albă a lui Obama a alimentat speranţele de deschidere în relaţiile dintre cele două ţări.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

