- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Irlanda autorizează reintroducerea pe piaţă a produselor din porc
Ministrul irlandez al Agriculturii a anunţat miercuri că autorizează reintroducerea pe piaţă a produselor pe bază de carne de porc, certificate ca fiind sănătoase, la patru zile după oprirea oricărei comercializări a acestora, din cauza dioxinei descoperite în nouă ferme din ţară.
Irlanda autorizează reintroducerea pe piaţă a produselor din porc (Imagine: Mediafax Foto)
Aceste produse vor putea fi din nou puse în vânzare cu condiţia să aibă certificat că "sunt în întregime pe bază de carne de porc care nu provine din nici o crescătorie care face obiectul restricţiilor", a afirmat ministrul într-un comunicat difuzat miercuri seara.
Decizia ministrului irlandez nu priveşte decât comercializarea produselor pe bază de carne de porc "deja în stoc", a precizat un purtător de cuvânt al ministerului. Tăierea porcilor rămâne suspendată în aşteptarea unui acord între Guvern şi reprezentanţii acestei filiere, care solicită indemnizaţii compensatorii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: A demisionat Nicolae Ciucă din funcția de președinte PNL
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
-
Marcel Ciolacu a demisionat de la conducerea PSD. Partidul nu va contesta rezultatele alegerilor prezidenţiale
-
Iohannis nu a primit informări despre ingerinţe externe în alegeri
Discuţiile au continuat şi în cursul serii de miercuri.
Potrivit televiziunii naţionale RTE One, magazinele vor începe să-şi aprovizioneze din nou raioanele cu carne de porc irlandeză începând de joi dimineaţă.
Repunerea pe piaţă a fost precedată de un aviz dat miercuri de Autoritatea europeană de siguranţa alimentelor (EFSA). Potrivit acesteia, chiar consumarea zilnică a unei cantităţi importante de carne contaminată nu ar avea "neapărat efecte nocive" asupra sănătăţii.
Ministrul irlandez al Agriculturii, Brendan Smith, a precizat că alimentele care vor fi din nou puse în vânzare vor purta o etichetă specifică, prin care să se certifice că ele sunt sănătoase şi nu sunt asociate cu cele nouă crescătorii unde a fost descoperită dioxină.
Descoperirea acestei substanţe cancerigene i-a determinat pe irlandezi să anunţe sâmbătă retragerea tuturor alimentelor pe bază de carne de porc, produse începând cu 1 septembrie şi comercializate în Irlanda şi în străinătate. Tăierea porcilor a fost de asemenea suspendată.
Alerta a afectat puternic sectorul irlandez al porcinelor, care, cu 6.000 de angajaţi, exportă produse din carne de porc în valoare de aproximativ 400 de milioane de euro. Numeroase ţări, în special europene, au refuzat de atunci intrarea în ţară a produselor irlandeze din carne de porc, stocate de mai multe zile în unităţi de tratament. Aproximativ 2.000 de angajaţi ai sectorului au fost trimişi în şomaj tehnic.
Îngheţarea totală a comercializării i-a nemulţumit din ce în ce mai mult pe crescătorii şi angajaţii abatoarelor: Tone de marfă nu au putut fi vândute din cauza contaminării a nouă ferme care nu reprezintă decât 10 la sută din producţie, au subliniat ei.
Miercuri la prânz, aproximativ două sute de angajaţi din acest sector au manifestat în faţa birourilor Agriculturii la Dublin, pentru a cere întoarcerea la normal. Însă acest lucru nu se va întâmpla cu adevărat decât după ce tăierea porcilor va fi reluată.
Ministrul Agriculturii, Brendan Smith, şi-a dezvăluit miercuri "speranţa" de a ajunge la un acord cu reprezentanţii abatoarelor în cursul nopţii. Reprezentanţii filierei solicită mai multe milioane de euro despăgubiri, o cifră precisă nefiind anunţată.
Potrivit primelor elemente ale anchetei, contaminarea cu dioxină ar fi fost provocată de un ulei neconform, utilizat pentru întreţinerea maşinilor de uscare a produselor din cereale reciclate şi integrate în hrana porcilor.
Trei ferme de bovine hrănite prin aceeaşi metodă au fost şi ele contaminate, dar nivelul toxinelor este atât de slab, încât autorităţile au evitat retragerea de pe piaţă.
Citeşte şi:
Carne de porc din Irlanda a ajuns în depozitele unei firme din Bucureşti
Carnea de porc din Irlanda, livrată la cinci firme din Ilfov, Buzău şi Olt
Carnea de porc cu dioxină afectează sănătatea doar dacă este consumată continuu
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO