„În urmă cu aproximativ o oră, islamiştii au încercat să intre pe strada Abdallaah Guech pentru a o incendia”, a declarat poliţistul.
Unul dintre principalele bordeluri din Tunis se află pe această stradă, situată în apropiere de Medina.
„Locuitorii i-au împiedicat să intre pe stradă până la sosirea agenţilor forţelor de ordine, care au blocat intrarea interzicând orice trecere. Ei au reuşit apoi să disperseze manifestanţii”, a adăugat poliţistul, sub acoperirea anonimatului.
Anterior, zeci de manifestanţi islamişti au cerut vineri, în faţa Ministerului de Interne, în centrul capitalei tunisiene, închiderea bordelurilor, scandând: „Nu locurilor de prostituţie, într-o ţară musulmană”.
„Nu putem accepta ca femeia să fie considerată o marfă, cerem închiderea tuturor bordelurilor din Tunisia”, a declarat un manifestant, Anas, în vârstă de 20 de ani, adăugând că manifestaţia a fost organizată „spontan”.
„Turişti arabi vin special în Tunisia pentru a vizita aceste bordeluri”, a adăugat el, precizând că alte localuri de acest fel au fost deja închise la Sousse (est), Kairouan (centru) şi Beja (nord-vest).