Islanda: cea mai îndelungată erupţie vulcanică din ultimii 50 de ani VIDEO

Duminică se împlinesc şase luni de când a început erupţia vulcanică care atrage spectatori lângă Reykjavik, cel mai îndelungat fenomen de acest tip la care a asistat Islanda în mai bine de 50 de ani.

Urmărește
1641 afișări
Imaginea articolului Islanda: cea mai îndelungată erupţie vulcanică din ultimii 50 de ani VIDEO

FOTO Dennis Polkläser/Twitter

Lava a început să curgă dintr-o fisură aproape de Muntele Fagradalsfjall în seara zilei de 19 martie pe peninsula Reykjanes, la sud-vest de Reykjavik.
 
Iar spectacolul care a urmat - variind de la doar o scurgere lentă de lavă până la erupţii de pietre - a devenit o atracţie turistică majoră, atrăgând 300.000 de vizitatori până acum, potrivit Islanda Tourist Board.
 
A şasea erupţie vulcanică din Islanda din ultimii 20 de ani este durează mai mult decât cea din Holuhraun, în estul insulei, care a durat de la sfârşitul lunii august 2014 până la sfârşitul lunii februarie 2015.
 
Câmpul de lavă care s-a format de data aceasta a fost botezat „Fagradalshraun” - care poate fi tradus ca „frumoasă vale a lavei” - şi îşi ia numele de pe Muntele Fagradalsfjall din apropiere.
 
Aproape 143 de milioane de metri cubi de lavă au fost aruncaţi până acum. Este o cantitate relativ mică, reprezentând puţin sub o zecime din volumul erupţiei Holuhraun, care a adus cel mai mare flux de lavă bazaltică din Islanda din ultimii 230 de ani.
 
Cea mai lungă erupţie din Islanda a avut loc acum mai bine de 50 de ani - pe insula Surtsey, chiar lângă coasta de sud - şi a durat aproape patru ani, din noiembrie 1963 până în iunie 1967.
 
După ce s-a calmat timp de nouă zile, lava a reapărut la Fagradalshraun la începutul lunii septembrie.
 
Numărul real al vizitatorilor care călătoresc pentru a vedea spectacolul este probabil chiar mai mare decât cele 300.000 de persoane estimate.
 
În prima lună, s-au deschis 10 fisuri, formând şapte mici cratere, dintre care doar două sunt încă vizibile. Doar un singur crater este încă activ, măsurând 334 de metri, potrivit Institutului de Ştiinţe ale Pământului, la doar câteva zeci de metri de cel mai înalt vârf din zona înconjurătoare.
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici