Israeliancă din forţele armate, găsită vinovată de divulgarea de secrete militare

O tânără israeliancă din forţele armate a fost găsită vinovată duminică de tribunalul districtului Tel-Aviv pentru că a divulgat unui jurnalist informaţii militare secrete, în timp ce efectua serviciul militar, transmite AFP.

Urmărește
23 afișări

Tribunalul însărcinat cu judecarea lui Anat Kam nu a reţinut însă acuzaţia mai gravă de spionaj şi atingere adusă securităţii de stat.

În urma unui acord între avocaţii săi şi biroul procurorului, tânăra femeie a admis că a "intrat ilegal în posesia unor documente clasificate şi că le-a divulgat", potrivit unor surse judiciare. Aceste infracţiuni sunt pasibile de 12 şi şapte ani de închisoare, iar pedeapsa urmează să fie fixată în două luni.

În vârstă de 23 de ani şi consemnată la domiciliu începând din decembrie 2009, Anat Kam a fost găsită vinovată pentru că a profitat de funcţia sa de secretar al generalului Yair Naveh, în acea perioadă comandant al regiunii militare centrale - care acoperă Cisiordania ocupată -, pentru a obţine 2.000 de documente secrete.

"Era important pentru mine să se aducă la cunoştinţa publicului metodele armatei. Dintr-o perspectivă istorică, cei care au atras atenţia în legătură cu crimele de război au fost iertaţi", le-a spus ea anchetatorilor, potrivit presei.

Avocatul său, Avigdor Feldman, afirmă că tânăra care lucra în armată "a avut acces liber la calculatorul personal al generalului Naveh şi a descoperit instrucţiuni contrare unei decizii a Curţii Supreme".

Potrivit actului acuzării, Anat Kam a transmis majoritatea acestor documente unui jurnalist de la cotidianul Haaretz, Uri Blau, care le-a restituit armatei în baza unui acord cu procurorul.

Având aceste documente, jurnalistul a publicat o serie de articole privind metodele controversate ale armatei. Unul dintre ele arăta că militarii au primit ca directivă să conducă asasinate împotriva activiştilor mişcării palestiniene Jihadul Islamic, în condiţiile în care ar fi fost posibilă arestarea lor. Astfel a fost încălcată o decizie a Curţii Supreme.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici