Israelienii şi palestinienii au ajuns la un acord privind lansarea negocierilor de pace
Preşedintele american George W. Bush a anunţat marţi, în deschiderea conferinţei internaţionale de la Annapolis, că israelienii şi palestinienii au ajuns la un acord privind lansarea imediată a negocierilor pentru încheierea unui tratat de pace înainte de sfârşitul lui 2008.

Israelienii şi palestinienii au ajuns la un acord privind lansarea negocierilor de pace
Israelienii şi palestinienii au convenit să lanseze "imediat negocieri bilaterale într-un climat de bună-credinţă pentru a încheia un tratat de pace care să rezolve toate problemele rămase în aşteptare", a declarat Bush, citind o declaraţie comună a celor două părţi.
Au convenit să depună "toate eforturile posibile pentru a parveni la un acord înainte de sfârşitul lui 2008", a declarat el.
Preşedintele american a deschis marţi, la Annapolis, o conferinţă internaţională destinată relansării unui proces de pace muribund între israelieni şi palestinieni, vorbind despre o "şansă istorică" de pace. La conferinţă participă premierul israelian Ehud Olmert, preşedintele Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas, reprezentanţii ţărilor arabe, un total de circa 50 de state şi organizaţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Obiectivul proclamat al acestei conferinţe este de a lansa primele discuţii oficiale între israelieni şi palestinieni după şapte ani, pentru a rezolva un conflict vechi de 60 de ani şi pentru a ajunge la crearea unui stat palestinian care să coexiste în mod paşnic cu Israelul, în speranţa încheierii unui tratat înainte de 2009, adică înainte de expirarea mandatului lui Bush.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului