Israelienii şi palestinienii încep negocierile de pace, după vizita lui Bush

Negociatorii israelieni şi palestinieni, impulsionaţi de vizita preşedintelui american, George W. Bush, intenţionează luni să iniţieze cele mai serioase tratative de pace din ultimii şapte ani, indiferent de obiectivele fiecărei părţi.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Israelienii şi palestinienii încep negocierile de pace, după vizita lui Bush

Israelienii şi palestinienii încep negocierile de pace, după vizita lui George W. Bush

Negocierile au fost demarate după şapte săptămâni de la anunţarea lor în cadrul unei conferinţe de pace desfăşurate sub egida Statelor Unite, la Annapolis, în Maryland.

Potrivit oficialilor, negociatorii-şefi, ministrul israelian de Externe, Tzipi Livni, şi fostul premier palestinian, Ahmed Qurei, urmează să se întâlnească la Ierusalim, în cadrul primelor discuţii menite să trateze principalele probleme: graniţele statului, soarta Ierusalimului şi refugiaţii palestinieni.

Premierul israelian Ehud Olmert şi preşedintele palestinian Mahmoud Abbas şi-a dat acordul ca oficialii celor două părţi să demareze ultima etapă a negocierilor privind procesul de pace.

În cadrul primei sale vizite în Israel şi Cisiordania, George W. Bush a declarat că scopul anului 2008 este semnarea unui tratat de pace.

Oficialii israelieni au spus că Olmert încearcă să ajungă la un acord în privinţa unui "proiect-cadru" privind un viitor stat palestinian, care să fie implementat în momentul în care palestinenii pot garanta Israelului securitatea.

La rândul său, Abbas doreşte un tratat de pace prin care să fie înfiinţat un stat palestinian până la sfârşitul lui 2008.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici