- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Israelienii şi palestinienii relansează joi negocierile de pace directe, la Washington
Liderii israelieni şi palestinieni se reunesc joi la Washington pentru a relansa dialogul direct, sub egida preşedintelui Barack Obama, care a cerut celor două părţi să profite de "şansa" instaurării păcii, în pofida numeroaselor obstacole care rămân de depăşit.
Israelienii şi palestinienii relansează joi negocierile de pace directe, la Washington (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Dialogul direct urmează să fie reluat oficial la ora 10.00 (17.00, ora României) la Departamentul de Stat, unde se vor reuni prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, alături de secretarul de Stat american, Hillary Clinton.
Cei doi lideri au fost primiţi miercuri seară la Casa Albă de preşedintele Barack Obama.
Procesul urmează să aibă ca rezultat un acord de pace între cele două părţi. Potrivit lui Obama, atât Netanyahu, cât şi Abbas au afirmat că o soluţie este posibilă în intervalul fixat de un an.
Discuţiile între israelieni şi palstinieni au fost întrerupte la sfârşitul anului 2008, în urma ofensivei israeliene asupra Fâşiei Gaza. Reluarea lor nu creează însă iluzii, din cauza divergenţelor importante pe teme-cheie: frontierele viitorului stat palestinian, Ierusalimul şi statutul refugiaţilor.
Prima dificultate imediată o reprezintă colonizarea israeliană, oprită parţial. Palestinienii au prevenit deja că orice reluare a colonizării - în condiţiile în care moratoriul se încheie în principiu la 26 septembrie - "va duce la eşecul negocierilor".
În schimb, situaţia de pe teren aminteşte de o tensiune care persistă de peste 60 de ani, de la începerea conflictului. Miercuri seară, doi israelieni care circulau cu maşina în apropiere de o colonie din Cisiordania au fost răniţi de gloanţe, potrivit armatei. Cu o zi înainte, patru colonişti israelieni au fost ucişi în timpul unui atentat revendicat de Hamas.
În pofida acestor violenţe, părţile, prezente de la începutul săptămânii la Washington pentru a pregăti reluarea dialogului, îşi afişează bunele intenţii.
Netanyahu a dat asigurări că vrea să pună capăt conflictului "odată pentru totdeauna" şi l-a calificat pe Abbas drept un "partener pentru pace".
Artizan al reluării negocierilor, preşedintele Barack Obama şi-a multiplicat eforturile pentru garantarea succesului procesului, subliniind că "această şansă pentru pace ar putea să nu mai apară" niciodată.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.