Israelul a evacuat 800 de membri ai organizaţiei umanitare siriene Căştile Albe şi familiile lor

Forţele israeliene au evacuat 800 de membri ai organizaţiei umanitare insurgente Căştile Albe şi familiile lor, dintr-o zonă a Siriei ameninţată de o ofensivă a regimului de la Damasc, refugiaţii fiind transferaţi în Iordania, iar ulterior urmând să fie preluaţi de Marea Britanie, Canada, Germania.

Urmărește
1127 afișări
Imaginea articolului Israelul a evacuat 800 de membri ai organizaţiei umanitare siriene Căştile Albe şi familiile lor

Israelul a evacuat 800 de membri ai organizaţiei umanitare siriene Căştile Albe şi familiile lor

Autorităţile militare de la Tel Aviv au precizat că acest "gest umanitar excepţional" a fost efectuat la solicitarea Statelor Unite şi unor ţări europene, fiind pentru prima oară de la începutul războiului civil sirian, izbucnit în urmă cu şapte ani, când Israelul permite refugiaţilor sirieni să pătrundă pe teritoriul său, informează agenţia de ştiri Dpa.

Cotidianul german Bild a relatat că refugiaţii sunt membri ai organizaţiei umanitare insurgente siriene Căştile Albe şi familiile lor,

Un purtător de cuvânt al forţelor israeliene a refuzat să confirme informaţiile, afirmând însă că Israelul reiterează că nu intenţionează să intervină în conflictul civil din Siria şi continuă să considere că responsabilitatea pentru acest conflict aparţine actualului regim de la Damasc, relatează portalul de ştiri Ynet.

Totuşi, forţele israeliene au efectuat în Siria mai multe atacuri aeriene şi cu rachete în cursul conflictului, vizând în special transporturi de armament iranian spre mişcarea şiită libaneză Hezbollah, dar şi obiective controlate de forţele iraniene sau cele sprijinite de Teheran.

Forţele guvernamentale siriene, sprijinite de Rusia, au lansat începând de luna trecută o amplă ofensivă împotriva rebelilor din sud-vestul Siriei, forţând zeci de mii de persoane să fugă spre zonele de frontieră cu Israelul şi Iordania.

Organizaţia umanitară Căştile Albe, care acţionează în zone controlate de rebeli, a salvat peste 100.000 de vieţi de la debutul conflictului civil din Siria, potrivit Departamentului de Stat de la Washington.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici