Israelul ar putea importa indirect petrol iranian – presă

Publicat: 18 06. 2008, 13:37
Actualizat: 06 11. 2012, 08:55

Fostul ministru israelian al Energiei în perioada 1984-1990, Moshe Shahal, a declarat că este posibil ca Israelul să fi importat indirect petrol iranian în ultima perioadă, dar a subliniat că el ar fi autorizat aceste importuri dacă i s-ar fi propus, relatează cotidianul The Jerusalem Post în ediţia electronică.

"Nu văd care este problema dacă petrolul iranian ajunge în Israel, deoarece nu soseşte direct din Iran", a declarat acesta. El a explicat că odată ce petrolul ajunge pe piaţa deschisă, sursa sa devine o problemă ireleventă.

"Companiile naţionale producătoare de petrol îşi vând petrolul cumpărătorilor care, la rândul lor, îl vând pe piaţa liberă", a adăugat el. "Şi este foarte posibil ca Israelul să achiziţioneze petrol provenind din Iran de mulţi ani de zile", a subliniat fostul ministru.

Dezbaterea pe această temă a fost iniţiată la începutul acestui an, după ce un site economic israelian a susţinut că Israelul importă în mod susţinut petrol iranian, în pofida relaţiilor tensionate dintre cele două ţări. Portalul a dezvăluit că petrolul iranian era transportat şi achiziţionat prin intermediul unuia din cele mai mari porturi din lume, Rotterdam.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Infrastructurii Naţionale, Assaf Azoulai, a recunoscut că statul evreu cumpără petrol de la cei mai mari producători din lume şi nu există nici o modalitate de identificare a sursei acestuia.