Israelul autorizează ONU să construiască 1.200 de locuinţe şi 18 şcoli în Fâşia Gaza
Guvernul israelian a autorizat ONU să importe materiale de construcţii în Fâşia Gaza, pentru a construi două proiecte imobiliare de 1.200 de locuinţe, în total, şi 18 şcoli, au anunţat, marţi, cele două părţi, relatează AFP.
Acest anunţ intervine cu puţin înainte de sosirea prevăzută a unei flotile umanitare internaţionale, cu scopul de a sparge blocada israeliană impusă Fâşiei Gaza, controlată de mişcarea islamistă Hamas.
"Am aprobat mari proiecte suplimentare ale Agenţiei ONU pentru Refugiaţi Palestinieni (UNRWA), construirea a 18 şcoli, pe de o parte, şi a aproximativ 1.200 de unităţi de locuit, la Rafah şi Tall al-Sultan (sudul Fâşiei Gaza)", pe de altă parte, a declarat Guy Inbar, purtătorul de cuvânt al coordonatorului activităţilor guvernamentale israeliene în teritoriile palestiniene (COGAT).
Coordonatorul special ONU pentru procesul de pace în Orientul Mijlociu, Robert Serry, a "salutat acest pas important", precizând că valoarea totală a acestor proiecte se ridică la aproximativ 100 de milioane de dolari.
"Vom continua să colaborăm cu agenţiile ONU competente, pentru a implementa aceste proiecte, într-un interval potrivit, pentru amelioarea situaţiei din (Fâşia) Gaza", a declarat Serry, citat de purtătorul său de cuvânt.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


