Israelul consideră acordul dintre Iran şi Arabia Saudită efectul poziţiei slabe a Statelor Unite

Israelul consideră că acordul Iranului şi Arabiei Saudite de normalizare a relaţiilor este efectul poziţiei slabe a Statelor Unite şi a fostului Guvern israelian faţă de regimul de la Teheran, afirmă un oficial guvernamental israelian citat de site-ul Axios.com.

Urmărește
3689 afișări
Imaginea articolului Israelul consideră acordul dintre Iran şi Arabia Saudită efectul poziţiei slabe a Statelor Unite

Sursa foto: Profimedia

"Există un sentiment referitor la o atitudine slabă a Statelor Unite şi a Israelului, de aceea saudiţii au început să caute noi direcţii. Era clar că se va întâmpla acest lucru", a declarat un oficial de rang înalt din cadrul Guvernului Benjamin Netanyahu, sub protecţia anonimatului.

Pe de altă parte, oficialul israelian a declarat că acordul dintre Riyad şi Teheran nu va afecta eforturile Israelului de a ajunge la normalizarea relaţiilor cu Arabia Saudită.

În schimb, fostul premier Yair Lapid, în prezent liderul opoziţiei israeliene, a afirmat, potrivit agenţiei Reuters, că acordul dintre Arabia Saudită şi Iran reflectă "eşecul total şi periculos al politicii externe a Guvernului" Benjamin Netanyahu.

Administraţia SUA a dat asigurări că menţine angajamentele faţă de securitatea Israelului. "Menţinem angajamentul de a colabora strâns cu Israelul pentru a aborda împreună numeroasele provocări şi oportunităţi ale Israelului şi regiunii Orientului Mijlociu, inclusiv în acţiunile de contracarare a ameninţărilor Iranului. Nu există niciun alt susţinător mai mare al securităţii Israelului decât preşedintele Biden", a anunţat vineri seară un oficial din cadrul Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă.

Anterior, Washingtonul a anunţat că este la curent cu acordul privind restabilirea relaţiilor diplomatice dintre Iran şi Arabia Saudită, exprimând speranţa că evoluţia relaţiilor va facilita rezolvarea conflictelor din Orientul Mijlociu. "La modul general, noi salutăm orice efort care va contribui la oprirea războiului din Yemen şi la reducerea tensiunilor în zona Orientului Mijlociu. Diminuarea tensiunilor, diplomaţia şi acţiunile în sensul descurajării militare sunt elemente centrale evidenţiate de preşedintele Biden în cursul vizitei efectuate anul trecut în această regiune", a declarat un purtător de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă.

Iranul şi Arabia Saudită, două puteri regionale rivale, au ajuns, vineri, la un acord pentru restabilirea relaţiilor diplomatice şi redeschiderea ambasadelor, după ani de tensiuni. Iranul şi Arabia Saudită susţin grupuri beligerante adverse în Yemen.

Negocierile dintre Teheran şi Riyad au fost intermediate de Administraţia de la Beijing, iar acordul reprezintă o victorie pentru China, în contextul creşterii influenţei ţării în zona Golfului Persic, pe măsură ce prezenţa americană pare să se reducă.

Comunicatul privind normalizarea relaţiilor diplomatice a fost emis de Ali Shamkhani, secretar al Consiliului pentru Securitate Naţională din Iran, de un oficial saudit şi de Wang Yi, directorul Oficiului Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Partidului Comunist Chinez. "După implementarea deciziei, miniştrii de Externe din cele două ţări se vor întâlni pentru a pregăti trimiterea ambasadorilor", a transmis un oficial iranian citat de Televiziunea publică de la Teheran.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici