- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Israelul, criticat într-un raport ONU pentru operaţiunea din Fâşia Gaza
Militarii israelieni au pus în pericol frecvent şi intenţionat viaţa copiilor în cadrul ofensivei de 22 de zile împotriva palestinienilor din Fâşia Gaza, potrivit unui raport al Organizaţiei Naţinilor Unite dat publicităţii marţi, informează CNN.
Israelul, criticat într-un raport ONU pentru operaţiunea din Fâşia Gaza (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Potrivit raportului de 43 de pagini, realizat pe baza informaţiilor verificate de un grup de lucru, la 15 ianuarie, de exemplu, forţele israeliene de apărare i-au ordonat unui băiat în vârstă de 11 ani dintr-un oraş din sud vestul oraşului Gaza să deschidă nişte pachete palestiniene, probabil pentru a nu fi răniţi în cazul în care acestea conţineau explozibili. Apoi l-au forţat pe acesta să meargă înaintea lor, iar în momentul în care au fost atacaţi "băiatul a rămas în faţa grupului", se menţionează în raport. Ulterior, acesta a fost eliberat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Mişcarea prin care românii ar putea avea un preţ mult mai mic la gaz din 2026. ”Ne-am putea decupla de la acest mecanism”
-
Ion Cristoiu: Despre cum prostea presa poporul român
-
O nouă pandemie nu mai aşteaptă după colţ ci e deja aici. Care este afecţiunea tăcută de care suferă tot mai mulţi români
În studiul întocmit de ONU au fost citate "informaţii credibile" care acuză gruparea palestiniană Hamas că a folosit "scuturi umane" şi a pus în pericol viaţa civililor. Dar cele mai multe critici sunt aduse Israelului.
Raportul menţionează şi alte două presupuse incidente desfăşurate la 3 ianuarie. După ce o casă a fost lovită de un obuz al unui tanc, un bărbat şi cei doi fii ai săi, ambii în vârstă de 11 ani, au ieşit din locuinţa lor pentru a constata pagubele. "În momentul în care au ieşit din casa lor, militarii IDF i-au împuşcat mortal sub privirile fiicei", potrivit raportului. În al doilea caz, "militarii israelieni au pătruns într-o locuinţă a unei familii din cartierul Zeitun din oraşul Gaza. În pragul uşii i-au cerut tatălui să iasă, apoi l-au împuşcat mortal, fără a-l avertiza, în timp ce acesta îşi ţinea în mână actele de identitate şi avea braţele ridicate, apoi au început să tragă la întâmplare şi fără avertizări în camera unde se adăpostea restul familiei".
Potrivit raportului ONU, acţiunile Israelului au fost calificate ca fiind disproporţionate. Dintre cele 1.453 de persoane ucise în conflit, 1.440 erau palestinieni, inclusiv 431 de copii şi 114 femei. Un număr de 13 israelieni au fost ucişi dintre care trei civili şi zece militari.
Purtătorul de cuvânt al premierului Ehud Olmert, Mark Regev, a calificat raportul ca fiind un alt exemplu de atitudine "unilaterală şi nedreaptă a raportorului Consiliului pentru Drepturile Omului, un consiliu care a fost criticat de către secretarul general (al ONU) şi de predecesorii săi din cauza atitudinii lipsite de echilibu în privinţa Israelului".
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO