Israelul este tot mai critic faţă de Statele Unite pe tema Iranului

Israelul este din ce în ce mai sceptic în legătură cu credibilitatea Statelor Unite atunci când acestea afirmă că nu vor permite Iranului să se doteze cu arma nucleară, a anunţat marţi postul public de radio israelian citând un "oficial de rang înalt".

Urmărește
599 afișări
Imaginea articolului Israelul este tot mai critic faţă de Statele Unite pe tema Iranului

Israelul este tot mai critic faţă de Statele Unite pe tema Iranului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Asigurările americane potrivit cărora Statele Unite vor împiedica Iranul să îşi ducă până la capăt programul nuclear şi vor acţiona militar în caz de necesitate sunt din ce în ce mai puţin credibile", a afirmat acest oficial a cărui identitate nu a fost precizată.

"Este de ajuns să te uiţi la politica americanilor în Siria pentru a prevedea ceea ce nu vor face în Iran", a continuat oficialul.

Potrivit postului de radio, acest oficial de rang înalt a apreciat că Israelul dispune de capacităţi militare pentru a "acţiona împotriva Iranului, dar este evident că, fără o participare americană, o asemenea politică ar avea mai puţin impact".

Oficialul denunţă, de asemenea, pericolul pe care îl reprezintă noul preşedinte iranian Hassan Rohani, "al cărui credit nu încetează să urce în străinătate". "Occidentul cade astfel în capcana iraniană, iar Israelul să regăseşte tot mai izolat", a deplâns oficialul israelian.

Pe 14 iulie, Netanyahu a avertizat la un post de televiziune american că Israelul ar putea să intervină militar înaintea Statelor Unite împotriva programului nuclear iranian, calificându-l pe Rohani drept un "lup deghizat în oaie" în privinţa acestui dosar.

Rohani a promis mai multă flexibilitate în dialogul cu Occidentul, dar alegerea sa nu va marca, totuşi, o ruptură în politica Iranului, deoarece dosare strategice precum cel nuclear sau relaţiile internaţionale se află sub autoritatea directă a liderului suprem Ali Khamenei.

Predecesorul lui Rohani, Mahmoud Ahmadinejad, a multiplicat pe parcursul celor opt ani de preşedinţie atacurile împotriva Israelului, punând în discuţie realitatea Holocaustului sau afirmând că aceeastă ţară este sortită "dispariţiei".

Iranul nu recunoaşte existenţa Israelului şi susţine atât mişcările islamiste palestiniene, cât şi mişcarea şiită Hezbollah, care luptă împotriva statului evreu.

Israelul, considerat singura putere nucleară în regiune, şi ţări occidentale acuză Iranul că încearcă să se doteze cu arma atomică sub acoperirea unui program nuclear civil, acuzaţie respinsă de Teheran.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici