Mai multe rachete au fost lansate din Liban asupra nordului Israelului – surse militare
Patru rachete de tip Katiuşa s-au abătut în zona de vest a Galileii, în regiunea oraşului Nahariya şi a kibbutzului Kabri, potrivit acestor surse.
Cinci persoane au fost rănite uşor, conform serviciilor de urgenţă.
În urma acestui atac, locuitorilor regiunii Nahariya li s-a cerut să rămână în părţile protejate ale caselor lor.
În sudul Libanului, locuitorii satului Tayer Harfa, din apropierea frontierei cu Israelul, au declarat că au auzit explozii puternice în jurul orei 06.30 (06.30, ora României).
Forţa Naţiunilor Unite în Liban (FINUL) a demarat o anchetă, potrivit unui corespondent AFP.
Miercuri, liderul mişcării şiite libaneze Hezbollah, Hassan Nasrallah, s-a declarat pregătit pentru un nou război cu Israelul, ameninţând statul evreu cu represalii mai importante decât cele din timpul conflictului din 2006, dacă va deschide un al doilea front, paralel celui din Fâşia Gaza.
"Toate posibilităţile sunt reale şi deschise", a avertizat el, într-un discurs difuzat pe un ecran gigant în faţa a zeci de mii de persoane, adunate în suburbia de sud a Beirutului.
"Dacă se vor aventura să lanseze un nou atac, războiul din 2006 li se va părea israelienilor o plimbare de plăcere", a spus el, referindu-se la conflictul soldat cu moartea a 1.200 de persoane în Liban, în majoritate civili.
Premierul israelian, Ehud Olmert, a lansat marţi un avertisment către Hezbollah să nu deschidă un nou front la frontiera de nord a Israelului.
Israelul a decis să mobilizeze zeci de mii de rezervişti, iar aceste efective ar putea fi parţial destinate apărării frontierei de nord a ţării în cazul unui atac al Hezbollah, conform postului public de radio israelian.
La rândul său, Guvernul libanez, care are un ministru ce reprezintă Hezbollah, a anunţat deja că Libanul nu vrea să fie implicat într-un nou război şi că formaţiunea şiită aderă la această poziţie.
Rachetele lansate din Liban ar putea fi o acţiune a grupărilor palestiniene
Rachetele lansate joi dimineaţă din Liban asupra nordului Israelului ar putea fi o acţiune a grupărilor palestiniene, în reacţie la ofensiva israeliană din Fâşia Gaza, au apreciat responsabili militari israelieni, citaţi de presă.
Potrivit surselor citate, ar fi vorba despre un atac izolat.