Israelul susţine că şase reporteri Al Jazeera sunt militanţi din Gaza

Publicat: 24 10. 2024, 14:10
Actualizat: 24 10. 2024, 14:46

Forţele de apărare israeliene au publicat documente pe care au declarat că le-au găsit în Gaza şi care dovedesc că bărbaţii au o afiliere militară la aceste grupuri.

Aceasta a declarat că documentele includeau liste ale Hamas şi Jihadului Islamic cu detalii privind personalul, salariile şi cursurile de formare a militanţilor, liste telefonice şi rapoarte privind rănile.

Al Jazeera a respins afirmaţiile Israelului considerându-le ca fiind o încercare de a-i reduce la tăcere pe jurnaliştii săi.

„Al Jazeera condamnă acuzaţiile israeliene împotriva jurnaliştilor săi din Gaza şi avertizează împotriva faptului că [acest lucru] reprezintă o justificare pentru ţintirea lor”, a declarat reţeaua.

Israelul acuză de mult timp Al Jazeera că este o portavoce a Hamas, iar în ultimul an autorităţile israeliene i-au ordonat să îşi oprească operaţiunile din motive de securitate, i-au percheziţionat birourile şi i-au confiscat echipamentele.

Reţeaua afirmă că nu are nicio afiliere cu grupuri militante şi a acuzat forţele israeliene de uciderea deliberată a mai multor jurnalişti ai săi în războiul din Gaza.