Prima pagină » Știri externe » Palestinienii anunţă că trupele israeliene au deschis focul asupra protestatarilor din Fâşia Gaza

Palestinienii anunţă că trupele israeliene au deschis focul asupra protestatarilor din Fâşia Gaza

Forţele israeliene au deschis focul în timpul unei demonstraţii din sudul Fâşiei Gaza, miercuri, ucigând un tânăr palestinian, a afirmat Ministerul palestinian de Sănătate, relatează Reuters.
Palestinienii anunţă că trupele israeliene au deschis focul asupra protestatarilor din Fâşia Gaza

Ashraf Al-Qidra, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Gaza, a declarat că Moamen Ibrahim Abu Eyada, în vârstă de 15 ani, a fost împuşcat de soldaţii israelieni la est de oraşul Rafah, care se află la graniţa sudică a Fâşiei Gaza şi se învecinează cu Egiptul.

Frontiera dintre Gaza şi Israel a fost scena demonstraţiilor palestiniene săptămânale începând din 30 martie şi, recent, protestele au avut loc târziu noaptea, aşa cum a fost cazul miercuri.

Armata israeliană a transmis că în cursul zilei au avut loc mai multe incidente de-a lungul graniţei dintre Gaza şi Israel „cu participarea a sute de rebeli” care au rulat cauciucuri arse şi au aruncat cu bombe şi pietre în soldaţi. A spus că nu au existat victime israeliene.

Cel puţin 182 de palestinieni au fost ucişi în proteste, potrivit oficialilor palestinieni din domeniul sănătăţii.

Armata israeliană declară că îşi apără graniţa împotriva protestatarilor care au încercat să spargă gardul şi să intre în Israel.