Prima pagină » Știri externe » Israelul vrea să construiască un gard de securitate la frontiera cu Iordania

Israelul vrea să construiască un gard de securitate la frontiera cu Iordania

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a ordonat construirea urgentă a unui zid de securitate la frontiera cu Iordania, pentru a opri eventuala intrare pe teritoriul israelian şi în Cisiordania a combatanţilor grupului terorist sunnit Stat Islamic în Irak şi Levant.
Israelul vrea să construiască un gard de securitate la frontiera cu Iordania

„Principala problemă este protejarea frontierelor. Forţele extremiste bat la porţile noastre, în nord şi sud, trebuie să construim obstacole în calea lor”, a declarat Netanyahu, relatează site-ul Ynetnews.

„Primul lucru care trebuie făcut este să construim un zid de securitate pe frontiera de est”, a subliniat premierul Israelului.

Gardul de securitate ar urma să aibă lungimea de 400 de kilometri, mult mai mare decât cea a zidului construit la frontiera Israelului cu Egiptul.

Israelul are deja ziduri de securitate pe segmente ale frontierei cu Iordania şi cu Siria.