Noul ministru italian de Iterne, Matteo Salvini, care este de asemenea şi liderul formaţiunii politice de drapta, Liga, a interzis duminică acostarea unei ambarcaţuni la bordul căreia se aflau 629 de imigranţi, dintre care 123 de minori neînsoţiţi şi şapte femei gravide.
După ce şi Malta a luat aceeaşi decizie, Spania a anunţat că nava poate intra în portul din Valencia.
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care a fost criticat pentru că nu s-a oferit să primească ambarcaţiunea într-un port francez, a criticat „cinismul şi iresponsabilitatea guvernului italian”.
Pe acest fond, guvernul italian a declarat că „Italia nu poate accepta lecţii ipocrite de la ţări care preferă să ignore imigranţii”. Într-un comunicat al guvernului Italiei, acesta ameninţă că ar putea anula summitul între Macron şi noul premier italian Giuseppe Conte.
Cu toate acestea, Italia a câştigat susţinerea Ungariei. În urma unei întrevederi cu omologul său slovak, premierul ungar Victor Orban a declarat marţi că decizia Italiei reprezintă „un moment extraordinar care ar putea aduce schmbări reale politicilor europene privind imigraţia”.