Italia cere o suspendare a ostilităţilor în Libia, pentru motive umanitare
Ministrul italian de Externe, Franco Frattini, a cerut miercuri "o suspendare imediată a ostilităţilor" din Libia, pentru instaurarea unor culoare umanitare de ajutorare a populaţiei, într-o intervenţie în faţa a două Comisii din Camera Deputaţilor, relatează AFP.
Referindu-se la operaţiunile NATO, Frattini a cerut, de asemenea, "informaţii detaliate" şi a preconizat "consemne clare şi precise", după erori "dramatice" care au condus la victime civile.
"Nu (aceasta) este, în mod clar, misiunea NATO", a adăugat şeful diplomaţiei, în faţa Comisiei pentru Afaceri Externe şi celei pentru Politici Europene, înainte de Consiliul European de la Bruxelles.
Alianţa Nord-Atlantică a recunoscut că a omorât civili, printr-o eroare, într-o operaţiune nocturnă, la Tripoli, în care nouă persoane, dintre care cinci membri ai unei familii, au fost ucişi.
La 16 iunie, NATO a bombardat, în mod acidental, o coloană de vehicule ale rebelilor, în regiunea Brega.
Luni, la Luxemburg, ministrul italian de Externe a declarat, deja, că NATO îşi "pune în joc credibilitatea" prin faptul că nu reuşeşte să evite pierderi civile.
"Nu putem să acceptăm riscul de a ucide civili, este un lucru care nu este în regulă", a declarat el, în cadrul unei reuniuni a miniştrilor de Externe din Uniunea Europeană (UE).
Italia, fostă putere colonială şi fostă aliată apropiată a Libiei, a contribuit la operaţiunile NATO împotriva acestei ţări, punând bazele aeriene la dispoziţia avioanelor coaliţiei şi avioanele sale de vânătoare la dispoziţia NATO, dar şi nave.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


