Italia consideră justificată bombardarea unui obiectiv militar în care s-ar afla Muammar Kadhafi

Un bombardament asupra unui obiectiv militar în Libia, chiar dacă în el s-ar afla colonelul Muammar Kadhafi, va fi justificat, a apreciat miercuri, într-un interviu, ministrul italian al Apărării, Ignazio La Russa, citat de AFP.

Urmărește
7 afișări

În contextul în care presa italiană se întreba, miercuri, dacă liderul libian este mort sau viu, după ce televiziunea libiană nu a mai difuzat, de zece zile, nicio imagine a acestuia, La Russa apreciază că nu ar fi acceptabil să se bombardeze locuinţa lui Muammar Kadhafi, dar că ar fi întru totul justificat să fie bombardate obiective militare în care acesta s-ar refugia.

"Obiectivele militare nu se definesc şi nu sunt bombardate în funcţie de cine se află înăuntru sau nu, pe baza a ceea ce afirmă rezoluţia ONU", apreciază el, pentru cotidianul Il Messaggero.

"Dacă, spre exemplu, este vorba despre un loc de unde pleacă ordinele pentru lovirea civililor, un raid este, în aceste condiţii, licit. Iar dacă (Muammar) Kadhafi se refugiază într-o bază militară, această bază militară nu devine, din acest motiv, de neatins. Dimpotrivă", notează ministrul Apărării.

Obiectivele avioanelor italiene sunt "obiective militare dinafara oraşelor", a adăugat el.

"Nu avem intenţia să participăm la un raid asupra unor obiective situate în interiorul oraşelor", cu excepţia cazurilor excepţionale, când există pericole iminente pentru populaţiile civile, iar această poziţie a fost clar expusă de Italia la NATO, a insistat el.

Întrebat despre situaţia lui Kadhafi, ministrul a declarat că nu are veşti speciale. "Ceea ce mă face să presupun că nu există nicio noutate", a spus el.

În plus, Ignazio La Russa a dat asigurări că "nicio acţiune la care au participat italienii nu a fost pătată de nici măcar o singură eroare".

În opinia sa, "acţiunea militară" aliată "merge bine, îşi îndeplineşte obiectivele", dar ea trebuie să fie însoţită, şi-a exprimat el dorinţa, de "o puternică acţiune politică şi diplomatică".

Italia s-a alăturat, în aprilie, coaliţiei aliate, acceptând să participe la raidurile aeriene din Libia contra obiectivelor militare vizate de NATO.

Această participare la bombardamentele aliate a fost foarte criticată de Liga Nordului, formaţiunea aliată formaţiunii premierului Silvio Berlusconi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici