Italia este în favoarea unei interdicţii de survolare a Libiei
O interdicţie de survolare a Libiei ar fi, "fără nicio îndoială, utilă" şi ar "evita bombardamentele în (regiunea libiană) Cyrenaica (est) şi în zonele scăpate de sub controlul regimului Kadhafi", a declarat, luni, ministrul italian al Afacerilor Externe, Franco Frattini, citat de AFP.
"Este necesar şi putem coopera, aşa cum a făcut ONU, pentru a constrânge regimul (colonelului Muammar Kadhafi) să înceteze violenţele", a apreciat, într-un interviu acordat cotidianului Il Messaggero, Frattini, care şi-a exprimat "temerea" că ar putea fi necesar "încă mult timp" ca regimul acestuia să fie îndepărtat de la putere.
"Izolarea sa internaţională este absolută", iar "ONU a hotărât cu unanimitate" sancţiunile contra Libiei, subliniază minsitrul.
Frattini a mai anunţat că ONU a examinat posibilitatea introducerii unei zone de excludere aeriană în Libia, o măsură care implică utilizarea forţei şi "necesită, deci, o reflecţie aprofundată" până într-acolo încât, "ieri (dumninică), Consiliul de Securitate al ONU nu a hotărât să o aplice".
Ministrul a amintit că, în trecut, instaurarea unei zone de excludere aeriană "a împiedicat avioanele de vânătoare ale (fostului lider sârb, Slobodan) Miloşevici să bombardeze populaţii fără apărare". "Eu cred că aceasta va da rezultate şi în Libia, pentru că ar evita bombardamentele în Cyreniaca şi în zonele care au ieşit de sub controlul regimului Kadhafi", a continuat el, adăugând că "este o măsură care muşcă, pentru a utiliza o expresie puţin mai brutală".
Frattini a mai declarat că "trebuie să se discute" despre o eventuală utilizare a bazelor aeriene italiene, relevând că "nimeni nu a cerut acest lucru". În opinia sa, acest lucru înseamnă că fiecare este "conştient că va fi necesar un efort comun, şi nu doar (ca) o singură ţară" să fie disponibilă. El a precizat, în acest sens, că "Italia a evacuat sute şi sute de străini", în timp ce "alte ţări i-au luat pe ai lor şi au plecat".
Exprimându-şi speranţa că între partenerii europeni nu va prevala egoismul, el a reafirmat pe tema riscului unui val masiv de imigranţi, în urma tulburărilor din ţările arabe, care ar lovi Italia din plin, că "mai devreme sau mai târziu, Europa va trebui să ajute" Italia.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului