Potrivit Reuters, linia de 145 de kilometri va lega oraşele Napoli (de pe coasta Mării Mediterane) şi Bari (de pe ţărmul Adriaticii) în doar două ore, faţă de patru ore în prezent.
Tronsonul, aflat în proces de modernizare, va fi administrat de compania feroviară de stat Ferrovie dello Stato (FS) şi ar urma să fie finalizat până în 2028.
„Este un proiect revoluţionar – două porturi italiene şi două mări vor fi conectate”, a declarat Alessio Forestieri, reprezentant al companiei de construcţii Pizzarotti, parte din consorţiul care construieşte linia, alături de Ghella şi Itinera.
Italia este cel mai mare beneficiar al acestui fond, dar a fost criticată pentru întârzieri în cheltuirea banilor şi pentru solicitările repetate de modificare a planurilor iniţiale. Cu toate acestea, linia de mare viteză este deja considerată un exemplu de succes.
Proiectul face parte dintr-o strategie mai amplă a companiei FS, care presupune investiţii de circa 60 de miliarde de euro în reţea, în următorii 10 ani, pentru a extinde şi îmbunătăţi serviciile la nivel naţional.
Peste 1.000 km din infrastructura FS sunt destinaţi trenurilor de mare viteză, dar după ce linia a ajuns în 2009 până în oraşul Salerno (la sud de Napoli), extinderea mai departe în sud a fost amânată constant, din cauza lipsei de fonduri.
Noua linie dublă către Bari va înlocui actuala linie simplă şi lentă. Toate staţiile existente vor fi modernizate, iar una nouă va fi construită în zona izolată Irpinia, în interiorul regiunii Napoli.
Potrivit Svimez, un centru de analiză dedicat economiei sudului Italiei, în faza de construcţie, proiectul va genera o activitate economică de peste 4 miliarde de euro şi aproximativ 62.000 de locuri de muncă.
Sudul Italiei, cunoscut ca „Mezzogiorno”, are mare nevoie de un nou început. Între 2012 şi 2022, aproape 200.000 de tineri absolvenţi au plecat din sud spre nordul Italiei, iar alţi 138.000 au emigrat în străinătate, potrivit datelor Svimez.
Svimez estimează că, până în 2080, sudul Italiei ar putea pierde peste 8 milioane de locuitori, iar ponderea sa în totalul populaţiei ţării ar scădea de la 33,8% la doar 25,8%.
Giuseppe Cirillo, coordonatorul proiectului pentru unitatea de infrastructură RFI din cadrul FS, spune că linia poate opri exodul.
„Punerea în funcţiune a liniei este esenţială, mai ales pentru toate aceste zone din interior şi sate care suferă de o depopulare severă de ani de zile”, a declarat el.
Noua legătură le va permite oamenilor să locuiască în satele natale şi să facă naveta către oraşe pentru muncă, în loc să fie nevoiţi să se mute definitiv.