Italia suspendă finanţarea pentru Agenţia Naţiunilor Unite pentru refugiaţi palestinieni

Publicat: 27 01. 2024, 13:31
Actualizat: 27 01. 2024, 13:33

Decizia de retragere a finanţării pentru UNRWA vine ca urmare a acuzaţiilor potrivit cărora unii lucrători ai UNRWA ar fi fost implicaţi în atacurile din 7 octombrie din Israel, comise de gruparea militantă palestiniană Hamas.

Tajani nu a făcut, totuşi, nicio referire directă la aceste suspiciuni.

„Guvernul italian a suspendat finanţarea UNRWA după atacul atroce din Israel din 7 octombrie”, a postat Tajani pe platforma de socializare X.

Acesta a adăugat că unii dintre aliaţii Italiei au luat deja aceeaşi decizie.