Italia va trimite între 500 şi 1.500 de militari în Afganistan

Publicat: 03 12. 2009, 15:18
Actualizat: 09 11. 2012, 11:56

„Analizăm încă numărul (de militari) care va fi cuprins între 500 şi 1.500. Cifra de 1.000 este una medie, un ordin de mărime relativ apropiat de ceea ce va fi cifra definitivă”, a precizat un reprezentant al ministerului.

Într-un interviu acordat cotidianului Corriere della Sera, ministrul italian al Apărării, Ignazio La Russa, a dat asigurări că cifra de 1.500 de militari, vehiculată de presă ca fiind o posibilă contribuţie italiană în Afganistan, nu este decât o „ipoteză”.

„Este un nivel maxim la care nu vom ajunge în nici un caz”, a precizat el.

„În primele şase luni ale anului, schimbările contingentului militar italian vor fi puţin semnificative. Să spunem că mare parte din efectivele suplimentare va ajunge în a doua jumătate a anului”, a adăugat ministrul.

Italia dispune de 2.800 de militari în Afganistan.