- Home
- Externe
-
KIEV, (09.01.2013, 16:25)
- Mihai Draghici
Iulia Timoşenko a iniţiat o acţiune de nesupunere civică faţă de regimul Viktor Ianukovici
Iulia Timoşenko, aflată în detenţie dar la spital, a iniţiat o "acţiune de nesupunere civică", refuzând să se întoarcă în cameră în semn de protest faţă de regimul condus de preşedintele Viktor Ianukovici, anunţă autorităţile penitenciare.

Iulia Timoşenko a iniţiat o acţiune de nesupunere civică faţă de regimul Viktor Ianukovici (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Doamna Timoşenko, care a ameninţat că nu va mai intra în celulă, a mers la duşuri şi a stat acolo toată noaptea", a declarat Andri Lapinski, directorul adjunct al Autorităţii penitenciare din Harkiv, oraşul din estul Ucraina unde este încarcerat fostul premier ucrainean.
Timoşenko, transferată în mai într-o clinică, din cauza herniei de disc, a refuzat şi îngrijirile medicale, marţi după-amiază, a declarat directorul spitalului, Mihailo Afanasiev.
Disidenta în vârstă de 52 de ani anunţase marţi că intenţiona să iniţieze o acţiune de nesupunere civică pentru a denunţa regimul "ucrainofob şi kleptocrat" al preşedintelui Viktor Ianukovici.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Timoşenko a anunţat că nu va mai colabora nici cu procurorii şi va refuza să meargă la proces.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului