Iuşcenko denunţă o „lovitură de stat constituţională”
Acest lucru reprezintă "o lovitură de stat constituţională, care nu are nimic de-a face cu interesele naţionale şi legea", a afirmat Iuşcenko, în timpul unei deplasări în regiunea Lugansk, potrivit serviciului său de presă.
Preşedintele, un prooccidental care are relaţii dificile cu Kremlinul, a cerut Partidului Regiunilor (de opoziţie, prorus) să "nu urmeze aventurile aduse de la Moscova".
Premierul Iulia Timoşenko şi Partidul Regiunilor al lui Vitkor Ianukovici ar putea forma zilele următoare o coaliţie guvernamentală, afirmă presa ucraineană.
Cele două formaţiuni ar încerca în special să introducă o reformă constituţională, pentru ca preşedintele să fie ales de Parlament şi nu prin sufragiu universal.
Următoarele alegeri prezidenţiale, la care Iuşcenko intenţionează să candideze în pofida popularităţii scăzute, sunt prevăzute pentru sfârşitul lui 2009 sau începutul lui 2010.
Conform proiectului aflat în pregătire, Ianukovici ar deveni şeful statului şi Timoşenko ar rămâne în postul de premier. Alegerile legislative prevăzute pentru 2012 ar fi amânate pentru 2014 sau 2015.
"Este vorba de împărţirea ţării până în 2015 (…) între doi jucători (…) care pot îngropa democraţia naţională şi aspiraţiile europene" ale Ucrainei, a afirmat Iuşcenko, într-un interviu pentru agenţia ucraineană Unian, difuzat de preşedinţie.
"Dacă naţiunea permite un asemenea scenariu, aceasta este calea cea mai rapidă spre pierderea independenţei ucrainene", a subliniat el.