Iuşcenko sugerează că Iulia Timoşenko ar fi responsabilă pentru ameninţările Gazprom

Preşedintele ucrainean, Viktor Iuşcenko, a calificat joi drept ripostă la "populismul politic" al premierului Iulia Timoşenko ameninţarea companiei ruse Gazprom privind sistarea livrărilor de gaze către Ucraina.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Iuşcenko sugerează că Iulia Timoşenko ar fi responsabilă pentru ameninţările Gazprom

Iuşcenko sugerează că Iulia Timoşenko ar fi responsabilă pentru ameninţările Gazprom

Întrebat, în cursul unei emisiuni la postul ucrainean de televiziune 1+1 dacă apreciază că declaraţia Gazprom este o reacţie la proiectele Guvernului condus de Iulia Timoşenko privind revizuirea tarifelor de tranzitare a teritoriului ucrainean pentru gazele ruseşti şi suprimarea intermediarilor, Iuşcenko a declarat: "În fond, da".

"Această vorbărie politică (a lui Timoşenko) privind schimbarea condiţiilor de tranzit va duce la creşterea preţului gazelor pentru Ucraina cu 30 la sută", a estimat el.

Compania rusă Gazprom a ameninţat joi că va sista o parte din livrările de gaze către Ucraina din cauza ultimelor datorii, dar a dat asigurări că Occidentul nu va fi afectat.

Timoşenko a anunţat recent că intenţionează să modifice situaţia cu Rusia legată de domeniul energetic, cerând Moscovei să plătească mai mult pentru tranzitul gazelor şi suprimând intermediari ca RosUkrEnergo. Această companie este controlată în proporţie de 50 la sută de Gazprom şi 50 la sută de doi oameni de afaceri ucraineni.

Tensiunile ruso-ucrainene referitoare la preţul gazului au generat deja mai multe crize şi o scurtă întrerupere a livrărilor către Uniunea Europeană, în ianuarie 2006. Circa 80 la sută din gazul rusesc consumat de cele 27 de state membre UE tranzitează Ucraina şi 20 la sută Belarusul.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici