Jacques Chirac a prezidat pentru ultima dată Consiliul de miniştri

Publicat: 09 05. 2007, 20:45
Actualizat: 05 11. 2012, 16:03

Guvernul l-a aplaudat pe şeful statului, iar miniştrii i-au oferit cadou un tablou realizat de pictorul Zao Wou-ki, ce reprezintă „o legătură între Orient şi Occident”.

„A fost un moment foarte emoţionant”, a declarat premierul Dominique de Villepin.

„Am încredere totală în viitorul preşedinte Nicolas Sarkozy pentru a permite Franţei obţinerea de noi succese, în coeziunea, unitatea şi respectul a ceea ce reprezintă ea”, a precizat şeful statului, ale cărui declaraţii au fost transmise de purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Chirac a invitat ulterior toţi membrii Guvernuluila o masă festivă la palatul Elysee.

Fostul ministru de Interne şi numărul doi în cadrul Guvernului, Sarkozy, în vârstă de 52 de ani, a avut relaţii conflictuale cu Chirac. El a fost ales duminică la preşedinţia Franţei, cu peste 53 la sută dintre voturi.

Sarkozy a declarat miercuri că a lucrat „mai multe ore pe zi” în timpul vacanţei sale de 48 de ore petrecute în Malta, adăugând că a vornit la telefon cu „în jur de 20 sau 30 de şefi de state sau guverne”.