Prima pagină » Știri externe » Cheltuielile militare ale Rusiei vor creşte semnificativ în următorii trei ani

Cheltuielile militare ale Rusiei vor creşte semnificativ în următorii trei ani

Cheltuielile militare ale Rusiei vor creşte semnificativ în cursul următorilor trei ani, urmând să ajungă la suma de 2.025 miliarde de ruble (49 de miliarde de euro) în 2013, potrivit previziunilor bugetare publicate miercuri pe site-ul Ministerului Finanţelor.
Cheltuielile militare ale Rusiei vor creşte semnificativ în următorii trei ani

Anul viitor, cheltuielile consacrate apărării naţionale vor atinge suma de 1.433 miliarde de ruble (34,7 miliarde de euro), în creştere cu 13,4 la sută faţă de 2010, potrivit proiectului de buget pentru perioada 2011-2013.

Creşterea va fi de 9,8 la sută în 2012 şi de 28,7 la sută în 2013, bugetul alocat apărării fiind singurul care va creşte constant în următorii trei ani, conform proiectului.

Marţi, ministrul rus al Apărării, Anatoli Serdiukov, declarase că Rusia va cheltui 19.000 miliarde de ruble (466 de miliarde de euro) pentru cumpărarea de armament nou în perioada 2011-2020. „Aceasta este suma minimă necesară dotării forţelor noastre armate cu armament modern”, a afirmat Serdiukov.

Pentru prima oară în ultimele câteva decenii, Rusia ar putea cumpăra echipamente din Statele Unite, adversarul său în timpul Războiului Rece, a precizat el, conform Bloomberg.

„În mod evident, suntem interesaţi de achiziţionarea unor tehnologii militare americane”, a adăugat Serdiukov. „Există multe aspecte care ne interesează: telecomunicaţiile ca bază pentru un sistem de gestiune automatizată, precum şi tehnologiile în domeniul informaţiei. Cred că şi anumite arme de mare precizie ne trezesc interesul”, a spus el.

O reînarmare completă a Rusiei ar presupune o sumă şi mai importantă decât cea prevăzută. Dar „trebuie să ţinem cont de faptul că bugetul nu ne poate oferi o sumă mai mare decât cea care a fost deblocată. Totuşi, cele 19.000 de miliarde de ruble reprezintă o sumă foarte importantă”, a apreciat Serdiukov.

Anul trecut, preşedintele rus, Dmitri Medvedev, anunţase o reînarmare „la scară amplă” începând din 2011, cu scopul de a face faţă ameninţării unor „conflicte grave în anumite regiuni”.

„Principalul obiectiv este de a spori capacitatea de luptă a forţelor noastre, înainte de toate cea a forţelor noastre strategice nucleare, care trebuie să fie în măsură să acopere sarcinile indispensabile, pentru a asigura securitatea Rusiei”, afirmase el.