Prima pagină » Știri externe » Janet Napolitano: Riscul unui atentat împotriva SUA, la cel mai înalt nivel după 11 septembrie 2001

Janet Napolitano: Riscul unui atentat împotriva SUA, la cel mai înalt nivel după 11 septembrie 2001

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial miercuri, 9 februarie.)
10 feb. 2011, 08:25, Știri externe

Riscul ca un atac să fie comis împotriva Statelor Unite este „la cel mai înalt nivel” de la atentatele din 11 septembrie 2001, a declarat miercuri secretarul american pentru Securitate Internă, Janet Napolitano, în cursul unei audieri în Congres, relatează AFP.

„Nu mai trebuie să spun că am efectuat multe progrese notabile pentru a face ţara noastră mai sigură împotriva terorismului după 11 septembrie, dar ameninţarea continuă”, a afirmat Napolitano, adresându-se unui grup de congresmeni.

„Într-un fel, ameninţarea astăzi este poate la cel mai înalt nivel de la atentatele care s-au produs în urmă cu aproape zece ani”, a adăugat ea.

Atentatele de la 11 septembrie 2001 au provocat moartea a aproximativ 3.000 de persoane.

Janet Napolitano, care era audiată de comisia pentru Securitate Internă din Camera Reprezentanţilor, a apeciat că al-Qaida „continuă să ameninţe Statele Unite, deşi resursele sale au fost slăbite”.

În opinia sa, al-Qaida şi mişcările extremiste „pun din ce în ce mai mult accentul pe recrutarea de americani şi occidentali, însărcinaţi să comită aceste atacuri”.

„Aceste grupări încearcă să recruteze persoane care au legături puternice cu Occidentul, dar slabe cu grupările teroriste, deoarece acest lucru ar putea alerta serviciile de informaţii”, a subliniat ea.