- Home
- Externe
- (26.08.2024, 14:12)
- Iulian Moşneagu
Japonia a ridicat avioanele de luptă de la sol, după ce o aeronavă militară chineză a intrat în spaţiul aerian nipon
Japonia a trimis avioane de vânătoare pentru a redirecţiona o aeronavă militară chineză care a intrat pentru scurt timp în spaţiul aerian teritorial japonez luni, în ceea ce presa locală a declarat a fi prima incursiune de acest gen.
![Imaginea articolului Japonia a ridicat avioanele de luptă de la sol, după ce o aeronavă militară chineză a intrat în spaţiul aerian nipon](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/22470114/1/7537838-hepta-mediafax-foto-zuma-press-hepta.jpg?width=560)
O aeronavă chineză Y-9 de culegere de informaţii a intrat în spaţiul aerian japonez timp de două minute, începând cu ora locală 11:29, în apropierea insulelor Danjo, a declarat Ministerul japonez al Apărării, potrivit Bloomberg.
Japonia l-a convocat pe ambasadorul interimar al Chinei la Tokyo pentru a protesta faţă de incident şi a solicita măsuri pentru a preveni repetarea acestuia, a declarat Ministerul japonez de Externe.
O traiectorie de zbor publicată de Ministerul japonez al Apărării a arătat că avionul a înconjurat zona din apropierea insulelor Danjo înainte de a intra în spaţiul aerian japonez, iar apoi s-a îndreptat spre China continentală. Radiodifuzorul public japonez NHK a declarat că aceasta a fost prima incursiune confirmată în spaţiul aerian al Japoniei de către un avion militar chinez.
Incidentul survine după ce presa japoneză a raportat că un distrugător japonez a intrat în apele teritoriale chineze luna trecută.
Tensiunile militare dintre Japonia şi China se concentrează adesea asupra insulelor controlate de Japonia din Marea Chinei de Est, pe care şi China le revendică. China trimite frecvent nave ale gărzii de coastă pentru a patrula în apropiere.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=22470114&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe