Guvernul de la Tokyo va intensifica misiunile de planificare militară şi de război cibernetic.
La nivel practic, Japonia va achiziţiona 105 avioane americane multirol F-35 pentru înlocuirea aparatelor F-15.
Nava portelicopter Izumo, cea mai mare a flotei militare nipone, urmează să fie transformată în portavion pentru decolări pe distanţe scurte, cu avioane F-35B şi V-22 Osprey.
După al II-lea Război Mondial, Japonia nu a avut niciun portavion. Dotarea Forţei japoneze de Autoapărare (denumirea oficială a armatei nipone) cu un portavion ar însemna „o distanţare clară de politica de securitate strict defensivă adoptată de Japonia în perioada postbelică”, observă cotidianul de stânga Asahi.