Japonia va trimite o navă militară în misiuni de patrulare în Marea Chinei de Sud -surse
Nava portelicopter Izumo, intrată în uz în urmă cu doi ani, va opri în porturi din Singapore, Indonezia, Filipine şi Sri Lanka, după care se va alătura manevrelor militare organizate alături de India şi Statele Unite în Oceanul Indian, în iulie. Nava urmează să revină în Japonia în august.
„Obiectivul este testarea capacităţilor navei Izumo prin trimiterea într-o misiune extinsă. Echipajul se va antrena alături de colegi din Forţele Navale americane în Marea Chinei de Sud”, a declarat un oficial militar nipon. Forţa de Autoapărare Navală japoneză a refuzat să comenteze informaţiile.
Regimul comunist de la Beijing are dispute de tip teritorial în Marea Chinei de Sud cu Malaysia, Vietnam, Filipine şi Brunei. Japonia are dispute cu Administraţia chineză în Marea Chinei de Est.