JD Vance: Dereglementarea AI sprijină muncitorii americani și inovația tehnologică

Publicat: 19 03. 2025, 12:48
Vice President JD Vance looks on while President Donald Trump meets with President of France Emmanuel Macron in the Oval Office at the White House in Washington, DC on Monday, February 24, 2025. Photo by Bonnie Cash/Pool/ABACAPRESS.COM

În cadrul summitului „American Dynamism” organizat de Andreessen Horowitz la Washington, D.C., Vance a respins temerile legate de pierderea locurilor de muncă din cauza AI, susținând că inovația a generat mereu locuri de muncă mai atractive și mai bine plătite.

„Cred că există prea multă teamă că AI va înlocui locuri de muncă, în loc să ne concentrăm pe modul în care poate îmbunătăți activitățile existente”, a afirmat Vance, dând exemplul introducerii bancomatelor, care nu a eliminat nevoie de angajați din domeniul bancar.

Administrația Trump evită impunerea unor reglementări stricte asupra AI pentru a permite dezvoltarea rapidă a sectorului tehnologic. În plus, Vance a susținut că restructurarea regimului comercial și tarifar la nivel internațional, alături de reducerea imigrației, vor încuraja producția internă și vor descuraja externalizarea.

„Munca ieftină este un obstacol care frânează inovația”, a declarat vicepreședintele. „Vrem ca investițiile să rămână aici, în Statele Unite”.