Jesse Kelly: America are nevoie de un dictator/ Avertisment de la un politolog canadian pentru anul 2030

Gazdă radio: America are nevoie de un dictator

Săptămâna aceasta, gazda radio şi invitatul frecvent la Fox News, Jesse Kelly, a scris pe Twitter că America „are nevoie de un dictator”.

Kelly, care a negat pericolul pandemiei de coronavirus de-a lungul timpului, spune că „problemele de la Weimar duc în cele din urmă la soluţii de la Weimar”.

Cuvintele „fascism” şi „autoritar”, cândva relegate la comentarii de la margine şi de la margine, au revenit la discursul politic de masă.

Multe personalităţi din mass-media, politicieni, celebrităţi şi think-tankers îşi dau greutatea retoricii, care solicită o dictatură în America, susţinând că sistemul democratic actual nu mai este fezabil după eşecurile ultimelor administraţii în înfruntarea problemelor, în special Clinton, Bush, Obama şi Biden care au avut afinităţi cu globalizarea.

America, tradiţional şi istoric, a fost în cea mai mare parte a existenţei sale o ţară izolaţionistă, care s-a opus globalismului şi intervenţionismului pe alte continente. 

Dar de la Primul Război Mondial, Statele Unite ale Americii au devenit un model de Internaţionalism Liberal. 

„Un virus al minţii trezite” care a infectat ţara 

Fascismul aspiraţional, aşa cum l- a numit Jeet Heer de la The Nation pe Twitter, a câştigat un loc în rândul dreptei americane.

Jeer se referea în mod specific la un tweet de la şeful canalului de dreapta The American Reformer, care proclamă că „America va avea nevoie de un Franco protestant”.

Şi cuvintele naţionaliştilor albi, precum cele ale invitatului la cina lui Trump, Nick Fuentes, care este de acord cu Kelly că „avem nevoie de o dictatură”,  s-au suprapus din ce în ce mai mult cu grupuri precum New York Young Republicans, al căror preşedinte a declarat recent„Vrem război total”.

Ce a fost republica de la Weimar? 

„Weimarul” în cauză este o referire la Republica Weimar, denumirea a ceea ce a rămas din Imperiul German după prăbuşirea acestuia la sfârşitul Primului Război Mondial.

Puterile Aliate au cerut pedepsirea aspră a Puterilor Centrale, mai ales în privinţa Germaniei pentru că a fost cea mai agresivă.

Cele Paisprezece Puncte ale preşedintelui american Woodrow Wilson pentru o pace durabilă au fost lăsate deoparte în favoarea extragerii despăgubirilor financiare şi teritoriale masive din Germania pentru reparaţiile din Franţa. 

Republica de la Weimar a fost afectată încă de la început de o serie de crize, în special povara acestor reparaţii şi despăgubiri.

Standardul de trai cândva înalt de care se bucurau majoritatea germanilor înainte de război a scăzut.

Noul guvern democratic a fost afectat de instabilitate politică într-un sistem în care preşedintele putea declara „starea de urgenţă” şi acţiona prin decret în caz de paralizarea legislativului, cunoscut sub numele de Reichstag.

Şi cu partidele de centru-dreapta îngrozite de social-democraţii liberali şi comuniştii de stânga,  liderii de la Weimar s-au confruntat şi cu o armată germană umilită şi beligerantă, care a lucrat constant pentru a submina legitimitatea noii republici.

Liderii militari, pentru a evita să fie învinovăţiţi pentru recenta înfrângere, au încurajat o teorie a conspiraţiei antisemită conform căreia ţara a fost „înjunghiată pe la spate” în timpul războiului.

Şi anume, armata germană aproape câştigase, dar o cabala evreiască i-a determinat pe politicienii trădători de la Berlin să pledeze pentru predare.

Mulţi din rândurile de vârf ale armatei germane nu s-au sfiat să-şi exprime dorinţa de a se întoarce la o autocraţie sub un kaiser restaurat. Armata a fost, de asemenea, mai mult decât dispusă nu numai să închidă ochii la luptele de stradă înflăcărate dintre grupurile paramilitare, ci şi la sponsorizarea luptătorilor de dreapta.

Hitler nu a venit la putere printr-o lovitură de stat, ci prin vot democratic

În acest timp,  Adolf Hitler şi Partidul său Naţional Socialist şi-au început ascensiunea ca forţă politică şi paramilitară.

America pare să treacă în aceeaşi situaţie 

Prăbuşirea liberalismului de centru-dreapta în Statele Unite a dus la formarea a două tabere ce pot să o dea în extremităţi.

Partidul Democrat, care era cândva un partid conservator în secolul 19, a promovat internaţionalismul liberal de la începutul secolului 20 şi treptat s-a transformat într-un partid de centru stânga, devenind încă din anii 1960 un bastion al progresismului şi al reformelor sociale.

Partidul Republican, care la 1860 era considerat un partid prea liberal şi progresist pentru vremea aceea, fiindcă susţinea aboliţionismul, a devenit de la finele secolului 20 un partid conservator, alunecând spre neoconservatorism, apoi spre ultanaţionalism de extrema dreaptă, advocând pentru protecţionism şi politici anti-imigraţie. 

Ascensiunea Partidului Nazist nu a fost rezultatul unei lovituri de stat, ci ca urmare a unor alegeri democratice.

Popularitatea nazismului a crescut treptat pe măsură ce a alimentat nemulţumirea crescândă faţă de democraţie.

Când Hitler a ajuns la putere în 1933, centrul politic era epuizat de trei alegeri în şase luni.

Şi, în timp ce naziştii nu au deţinut niciodată o majoritate în Reichstag, Hitler a fost totuşi numit cancelar, cu personalităţile din cadrul instituţiei implicate în acord sigur că ei erau cei care deţineau de fapt frâiele. S-a dovedit a fi o greşeală dezastruoasă, scrie MSNBC. 

Avertisment de la un politolog canadian: "America riscă să devină o dictatură în 2030" 

Un politolog canadian a avertizat de la începutul anului 2022 despre ameninţarea Trumpistă la adresa democraţiei americane şi posibilul efect asupra vecinului din nord, îl citează The Guardian. 

SUA ar putea fi sub o dictatură de dreapta până în 2030, a avertizat un profesor canadian de ştiinţe politice, îndemnând ţara sa să se protejeze împotriva „prăbuşirii democraţiei americane”.

Ca în toate mişcările fasciste, forţele contemporane şi-au găsit un lider popular neconstrâns de regulile democraţiei, de data aceasta în figura lui Donald Trump.
 
„Nu trebuie să respingem aceste posibilităţi doar pentru că par ridicole sau prea oribile de imaginat”, a scris Thomas Homer-Dixon, director fondator al Institutului Cascade de la Royal Roads University din British Columbia, în Globe and Mail .

„În 2014, sugestia că Donald Trump ar deveni preşedinte i-ar fi părut absurdă aproape tuturor. Dar astăzi trăim într-o lume în care absurdul devine în mod regulat real şi oribilul banal”.

Mesajul lui Homer-Dixon a fost clar: „Până în 2025, democraţia americană s-ar putea prăbuşi, provocând instabilitate politică internă extremă, inclusiv violenţă civilă pe scară largă. Până în 2030, dacă nu mai devreme, ţara ar putea fi guvernată de o dictatură de dreapta”.

În prezent, se duce o luptă acerbă între Ron DeSantis şi Donald Trump pentru obţinerea nominalizării din partea Partidului Republican în cursa pentru Casa Albă.

Ron DeSantis este similar cu Donald Trump în retorică şi declaraţii, fiind cunoscut pentru actele sale homofobe, pentru subestimarea ameninţării pandemice, pentru politicile sale anti-imigraţie şi protecţioniste, dar mai ales, pentru că susţine neimplicarea în Ucraina în faţa agresiunii ruse.