Jimmy Carter s-a întâlnit cu Raul Castro la Havana

Preşedintele cubanez Raul Castro s-a întâlnit, marţi, cu fostul preşedinte american Jimmy Carter, aflat, de luni, într-o "vizită privată" de trei zile în Cuba, care ar putea contribui la reducerea tensiunilor între cele două ţări, potrivit imaginilor televiziunii oficiale cubaneze, relatează AFP.

Urmărește
2 afișări

Raul Castro i-a strâns mâna şi l-a salutat în engleză pe fostul şef de stat american, la primirea acestuia în Palatul Revoluţiei din Havana, şi a soţiei sale, Rosalynn, potrivit imaginilor difuzate în cadrul emisiunii Masa Rotundă.

"Good afternoon, mister president. How are you?" (Bună ziua, domnule preşedinte. Ce mai faceţi?), i-a spus Raul Castro în engleză. Jimmy Carter, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, în 2002, i-a răspuns în spaniolă. A fi primit la Havana este "o mare plăcere şi o onoare", a spus fostul şef de stat american.

În cadrul întâlnirii, Raul Castro s-a declarat pregătit să discute cu Washingtonul despre orice subiect, dar "pe picior de egalitate".

"Preşedintele Raul Castro a reiterat dispoziţia Cubei de a dialoga cu Washingtonul despre toate subiectele, dar în termeni de egalitate, fără condiţii şi cu respectarea absolută a independenţei şi suveranităţii noastre", se precizează într-un comunicat oficial.

De asemenea, cei doi au "discutat despre actualitatea internaţională, situaţia din Cuba şi Statele Unite, relaţiile între cele două naţiuni", potrivit acestui text.

Fostul preşedinte american a declarat, anterior, că nu a venit în Cuba pentru a-l lua în Statele Unite pe un american condamnat, luna trecută, la 15 ani de închisoare, pentru spionaj.

"Am discutat cu anumiţi oficiali din dosarul lui Alan Gross. Nu sunt aici pentru a-l scoate din ţară", a spus el.

"Sunt aici pentru a-i întâlni pe cubanezi, atât pe cei din Guvern, cât şi pe cetăţenii obişnuiţi", a continuat Carter. "Sper că vom putea contribui la ameliorarea relaţiilor între ţările noastre", a adăugat acesta.

Jimmy Carter a mai vizitat Cuba în 2002, când a fost primit de Fidel Castro, care i-a transferat, în 2006, puterea fratelui său, Raul, din motive de sănătate.

Întâlniri cu disidenţii sunt prevăzute miercuri, urmate de o conferinţă de presă şi întoarcerea în Statele Unite.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici