Joe Biden a declarat că este „puţin probabil” ca racheta care a ucis două persoane în Polonia, ţară membră NATO, să fi fost lansată din Rusia / Polonia confirmă că acesta este de fabricaţie rusească

Publicat: 16 11. 2022, 05:01
Actualizat: 16 11. 2022, 08:27

UPDATE Surse AP: Racheta care a lovit Polonia a fost lansată de forţele ucrainene împotriva unei rachete ruseşti

Biden a vorbit după ce a convocat miercuri dimineaţă, în Indonezia, o reuniune „de urgenţă” a liderilor G7 şi NATO pentru consultări privind atacul care a ucis două persoane în partea de est a Poloniei, în apropiere de graniţa cu Ucraina.

„Există informaţii preliminare care contestă acest lucru”, a declarat Biden reporterilor când a fost întrebat dacă racheta a fost lansată din Rusia. „Este puţin probabil, luând în considerare liniile traiectoriei, că a fost trasă din Rusia, dar vom vedea”.

Nu a fost imediat clar dacă Biden sugera că racheta nu ar fi fost deloc lansată de Rusia sau dacă acesta nu a fost lansată de pe teritoriul acestui stat. Ucraina încă mai păstrează stocuri de armament de producţie ex-sovietică şi rusă, inclusiv sistemul de rachete de apărare aeriană S-300.

Preşedintele american, care a fost trezit peste noapte de personal ca urmare a incidentului grav din Polonia, în timp ce se afla în Indonezia pentru summitul G20, l-a sunat miercuri dimineaţă pe preşedintele polonez Andrzej Duda pentru a-şi exprima „profundele condoleanţe” pentru pierderea de vieţi omeneşti. Biden a promis pe Twitter „sprijinul deplin al SUA pentru ancheta poloneză şi asistenţă în cadrul acesteia” şi „a reafirmat angajamentul de fier al Statelor Unite faţă de NATO”.