Joe Biden ar fi primit 40.000 de dolari din „bani spălaţi din China” de la fratele său în 2017

Preşedintele Comisiei de supraveghere din Camera Reprezentanţilor, James Comer, a declarat că preşedintele Biden a primit, în 2017, 40.000 de dolari în „bani spălaţi din China” din contul bancar al fratelui său şi al cumnatei sale, sub forma unui cec personal, potrivit Fox News.

Urmărește
334 afișări
Imaginea articolului Joe Biden ar fi primit 40.000 de dolari din „bani spălaţi din China” de la fratele său în 2017

Joe Biden ar fi primit 40.000 de dolari din „bani spălaţi din China” de la fratele său în 2017

Preşedintele Comisiei de supraveghere din Camera Reprezentanţilor, James Comer, a declarat că preşedintele Biden a primit, în 2017, 40.000 de dolari în „bani spălaţi din China” din contul bancar al fratelui său şi al cumnatei sale, sub forma unui cec personal, susţinând totodată că preşedintele „s-a expus unui viitor şantaj” din partea Beijingului.

Comer, republican din Kentucky, şi-a detaliat constatările într-o înregistrare video postată pe X miercuri dimineaţă, relatează Fox News.

Constatările au fost făcute după ce Comer a cerut citaţii pentru documente bancare personale şi de afaceri aparţinând atât lui James Biden, cât şi lui Hunter Biden, ca parte a investigaţiei sale privind afacerile familiei Biden şi dacă preşedintele a fost implicat.

„Vă amintiţi când Joe Biden a spus poporului american că fiul său nu a făcut bani în China? Ei bine, nu numai că a minţit în legătură cu faptul că fiul său Hunter a făcut bani în China, dar se pare că 40.000 de dolari din banii spălaţi din China au ajuns în contul bancar al lui Joe Biden sub forma unui cec personal”, a declarat Comer. „Şi Comitetul de supraveghere îl are”.

Comer a declarat că „traseul banilor” a început în iulie 2017, când Hunter Biden a cerut o plată de 10 milioane de dolari de la un asociat al CEFC. Într-un mesaj pe WhatsApp, el a susţinut că „stătea cu tatăl său şi că reţeaua Biden se va întoarce împotriva asociatului său dacă nu va da banii”, a explicat Comer.

În mesajul de pe WhatsApp, Hunter Biden i-ar fi spus unui asociat chinez de la compania energetică chineză CEFC că el şi tatăl său se vor asigura că „vei regreta că nu-mi urmezi indicaţiile”.

Hunter a cerut telegrama de 10 milioane de dolari pentru firma sa comună cu CEFC, numită SinoHawk Holdings.

„Stau aici împreună cu tatăl meu şi am dori să înţelegem de ce angajamentul luat nu a fost respectat”, i-a spus Hunter Biden lui Henry Zhao, directorul firmei chineze de gestionare a activelor Harvest Fund Management.

„Şi, Z, dacă voi primi un telefon sau un mesaj de la cineva implicat în acest lucru, în afară de tine, Zhang sau preşedintele, mă voi asigura că, între omul care stă lângă mine şi fiecare persoană pe care o cunoaşte şi capacitatea mea de a fi veşnic ranchiunos, vei regreta că nu mi-ai urmat indicaţiile”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici