„Noul an aduce un nou Congres şi, cu el, responsabilitatea de a lucra în sensul unei economii puternice, în senul unei naţiuni sigure şi pentru un viitor construit pe libertate, dar şi pentru un Guvern care să fie responsabil”, i-a transmis Kevin McCarthy preşedintelui Biden într-o scrisoare.
„Poporul american ne-a trimis la Washington pentru a înscrie ţara pe o nouă direcţie, pentru a găsi un teren comun şi a dezbate priorităţile cetăţenilor. În acest spirit, este obligaţia mea solemnă să vă invit să vă adresaţi sesiunii plenare a Congresului marţi, 7 februarie 2023, astfel încât să vă îndepliniţi datoria constituţională de a prezenta starea naţiunii. Declaraţiile dumneavoastră vor prezenta eforturile noastre pentru a aborda priorităţile poporului american”, a subliniat Kevin McCarthy în scrisoarea pe care i-a trimis-o preşedintelui Biden.
Potrivit Casei Albe, preşedintele Biden a acceptat invitaţia.