John Kerry propune o "reajustare" a politicii Statelor Unite în Orientul Mijlociu

Senatorul american John Kerry apreciază că este nevoie de o "reajustare" a politicii americane în Orientul Mijlociu, pentru adaptarea la noile realităţi ale regiunii, informează AFP.

Urmărește
3 afișări

"Relaţia Statelor Unite cu această regiune necesită o reajustare mai largă pentru adaptarea la noile realităţi", afirmă Kerry într-un discurs rostit la Institutul Carnegie Endowment for International Peace.

"Foarte frecvent în ultimul deceniu, am văzut regimuri dintr-o regiune care este frontul împotriva terorismului deturnându-ne atenţia de la abuzuri pe care le considerăm excesive", precizează Kerry, preşedintele Comisiei de Afaceri Externe din Senatul SUA.

"Nu mai putem privi Orientul Mijlociu doar prin prisma atentatelor de la 11 septembrie", adaugă senatorul.

Kerry şi-a exprimat regretul că, "timp de decenii", politica americană în regiune a fost trasată de "dependenţa Statelor Unite de petrolul din străinătate, democraţia şi drepturile omului fiind ignorate".

Kerry a apreciat că revoltele din Egipt, Tunisia, Libia, Bahrain şi Yemen reprezintă "o provocare uriaşă pentru popoarele din regiune şi pentru relaţia Statelor Unite cu ele".

"Modul în care vom răspunde astăzi va determina poziţia noastră strategică în Orientul Mijlociu şi viziunea musulmanilor faţă de noi în următoarele decenii", subliniază Kerry, precizând că Statele Unite trebuie să joace un "rol constructiv" în regiune pentru a opri "avansarea forţelor radicale".

Kerry a reamintit că lucrează cu senatorul republican John McCain şi cu independentul Joe Lieberman la un proiect de lege pentru încurajarea tranziţiei spre democraţie prin stimularea dezvoltării economice.

De altfel, Kerry s-a pronunţat în favoarea instituirii unei zone de interdicţie aeriană în Libia, subliniind că "Muammar Kadhafi nu mai are legitimitate".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici