John Kerry se va întâlni cu Vladimir Putin şi Serghei Lavrov marţi, la Soci

Secretarul de Stat american, John Kerry, se va întâlni marţi cu preşedintele rus, Vladimir Putin, şi cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în staţiunea Soci de la Marea Neagră, a anunţat luni Departamentul de Stat al SUA, citat de Associated Press în pagina electronică.

Urmărește
338 afișări
Imaginea articolului John Kerry se va întâlni cu Vladimir Putin şi Serghei Lavrov marţi, la Soci

John Kerry se va întâlni cu Vladimir Putin şi Serghei Lavrov marţi, la Soci (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Aceasta va fi prima vizită a lui Kerry în Rusia de la izbucnirea conflictului în Ucraina şi a doua de la preluarea mandatului de secretar de Stat, după cea efectuată în mai 2013.

Relaţiile dintre Moscova şi Occident s-au deteriorat considerabil din cauza crizei ucrainene, statele occidentale acuzând Rusia că îi susţine pe separatiştii proruşi din estul Ucrainei cu arme şi personal. Moscova a respins aceste acuzaţii şi a criticat la rândul său intenţia Washingtonului de a oferi asistenţă militară Ucrainei, respectiv echipamente militare şi instruire.

Departamentul de Stat a precizat că John Kerry se va întâlni marţi cu Vladimir Putin şi Serghei Lavrov la Soci, unde "vor discuta o gamă largă de probleme bilaterale şi regionale, inclusiv despre Iran, Siria şi Ucraina".

Călătoria face parte din eforturile Statelor Unite de a "menţine linii directe de comunicare cu oficiali ruşi de rang înalt şi de a se asigura că opiniile SUA sunt clar exprimate", a subliniat Departamentul de Stat.

După scurta sa deplasare în Rusia, Kerry va călători în Turcia, pentru o reuniune cu miniştrii de Externe din statele membre NATO, apoi va reveni la Washington pentru un summit al liderilor statelor arabe din Golf, pe care preşedintele Barack Obama îl va găzdui la Camp David.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici