„El înţelege necesitatea de a desfăşura o contrainsurecţie într-o zonă geografică limitată, dar cred că planul său actual merge prea departe şi prea repede”, a declarat preşedintele Comisiei pentu Afaceri Externe din Senat în faţa unui grup de experţi şi jurnalişti.
Preşedintele american, Barack Obama, este pe cale de a-şi revizui strategia pentru Afganistan. Potrivit mai multor articole din presă, generalul McChrystal sugera trimiterea a 40.000 de militari suplimentari în regiune.
Senatorul Kerry, care a negociat cu preşedintele afgan în exerciţiu, Hamid Karzai, organizarea unui al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, îşi exprimase săptămâna trecută speranţa că Obama nu va lua decizia privind viitoarea strategie înainte de încheierea scrutinului, insistând pe necesitatea unei puteri stabile la Kabul pentru reuşita efortului ameircan.
„Încă nu avem garanţii esenţiale de guvernare şi dezvoltare, ceilalţi doi piloni ai contrainsurecţiei”, a precizat Kerry.
„Cheia strategiei noastre va fi întărirea afganilor şi transferul responsabilităţii către ei” în acest conflict, a insistat el.
„Am îndoieli serioase”, a adăugat acesta, „privind capacitatea de a furniza trupe afgane în ritmul în care avem nevoie de ele pentru a ne asigura că în urma sacrificiilor eroice ale trupelor noastre, beneficiile pentru afgani vor fi clare şi durabile”.