John Kerry vede oportunităţi către progrese în dosarul sirian, înaintea unei întâlniri cu Zarif
Oficiali occidentali au declarat că secretarul de Stat american vrea să lanseze o nouă iniţiativă în vederea găsirii unei soluţii politice la conflictul sirian, care a căpătat o nouă dimensiune din perspectiva mobilizării militare a Rusiei în susţinerea preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi a crizei refugiaţilor care s-a revărsat în Europa.
Noua abordare americană, despre care oficialii citaţi au subliniat că se află într-o fază incipentă, ar putea aduce Rusia, un aliat major al lui al-Assad, alături de ţări precum Arabia Saudită, Turcia şi Qatarul, care susţin grupări ale opoziţiei siriene faţă de al-Assad.
„Eu consider această săptămână drept o oportunitate majoră pentru orice ţări care vor să joace un rol important în încercarea soluţioării uneia dintre cele mai dificile probleme din Orientul Mijlociu”, le-a spus el unor jurnalişti, în timp ce poza alături de Zarif.
„Este necesar să obţinem pacea şi o cale înainte în Siria, în Yemen, în regiune”, a declarat Kerry. „Eu cred că există oportunităţi săptămâna aceasta, prin aceste discuţii, în vederea unor progrese”, a adăugat el.
Zarif a spus că prioritatea sa în această întâlnire este să discute despre implementarea acordului de la 14 iulie, prin care Iranul a convenit să adopte măsuri în vederea limitării programului său nuclear în schimbul anulării sancţiunilor economice care i-au paralizat economia.
„Sperăm ca prin implementarea totală (a acordului), cu bună-credinţă, să (punem capăt) unei anumite neîncrederi care a existat timp de multe decenii”, le-a spus Zarif jurnaliştilor.